Asociaţia Acvariştilor din România

Constituită în conformitate cu O.U.G. nr. 26/30.01.2000 şi O.U.G. 37/30.01.2003 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi cu Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, Asociaţia Acvariştilor din România (AAR) este o asociaţie creată de pasionaţi ai acvaristicii pentru a susţine şi a promova interesele acvariştilor din Romania.

Obiectivele Asociaţiei Acvariştilor din Romania sunt următoarele:

  • promovarea şi dezvoltarea practicării acvaristicii pe plan naţional.
  • pregatirea informaţională şi morală a persoanelor care doresc sa practice acvaristica.
  • susţinerea şi promovarea participării acvariştilor din Romania la concursuri internaţionale.

Pentru realizarea scopului său, Asociaţia desfaşoară următoarele activităţi:

  • organizează şi participă la simpozioane, conferinţe, colocvii, seminarii sau alte manifestări de acest gen, naţionale şi internaţionale, în scopul indeplinirii obiectivelor propuse.
  • oraganizează expoziţii pe teme acvaristice.
  • realizează periodic buletine, articole, reviste sau alte materiale media prin care prezintă activitatea Asociaţiei şi promovează acvaristica, inclusiv prezentări despre evoluţia domeniului pe plan naţional si internaţional. În acest scop utilizează toate metodele şi tehnicile specifice relaţiilor publice şi publicităţii.
  • colaborează cu persoane fizice şi juridice, instituţii sau organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi străinătate, în vederea promovării acvaristicii.
  • sprijină în masura posibilitaţilor realizarea şi promovarea unor lucrări acvaristice.
  • organizează concursuri şi acordă premii, diplome onorifice şi alte distincţii pentru merite deosebite.

Comments are closed.